Archive for February, 2010|Monthly archive page

ICOANA – IZVOR DE RUGĂCIUNE


Icoana – izvor de rugăciune

~ în Şcoală ~

Din punct de vedere metodic am aratat este un suport catehetic al Bisericii in predarea religiei in Scoala. Elevul, atras afectiv in credinta, participa activ sufleteste la ceea ce vede in icoana.

Icoana in acelasi timp il ajuta in  memorarea si recunoasterea fizionomiei sfintilor, constituindu-se din acest punct de vedere intr-o fotografie peste timp. Tot prin intermediul ei,elevii vor intelege perioada istorica in care se desfasoara actiunea la care se refera scena biblica,putand vizualiza caracteristicile specifice perioadelor istorice respective (cladiri, imbracaminte, obiceiuri etc.), icoana fiind astfel si o radiografie a timpului istoric.

Si toate acestea, ajutat de explicatiile pertinente ale profesorului de religie.

Ca s-a vorbit mult despre rugăciune, este cat se poate de adevarat, dar poate în legătură directă cu icoana prea puţin.  Amândouă ne sunt date pentru a-L aduce pe Dumnezeu în mijlocul nostru şi totodată pentru a ne înălţa şi noi, în duh , la El.

In cadrul orelor sale, profesorul de religie va incerca sa constientizeze in elevii sai, notiunea de rugaciune.Va incerca sa-i faca pe acestia sa inteleaga ca memorarea si repetarea rugaciunilor in mod mecanic nu numai ca nu le aduce nici un beneficiu si nu le este de nici un folos, dar chiar ca este daunator pentru ei si mantuirea lor, cat si celor din jurul lor, constituindu-se pentru acestia chiar intr-un exemplu negativ, nedemn de urmat.

In acelasi timp, va incerca in cadrul acestor ore sa realizeze impreuna cu elevii sai, experienta trairii unei rugaciuni autentice, fara automatisme si fara stereotipiile specifice care se ivesc in cadrul unei astfel de activitati zilnice.

Este de dorit sa corecteze cu mult tact si bunavointa, dar si multa sensibilitate si decenta, greselile elevilor survenite in timpul rugaciunilor. Greseli de exprimare, de inchinare, de asezare dar si de comportament.

Ar fi de dorit, chiar daca de cele mai multe ori pare imposibil de realizat asa ceva, ca momentele in care acestia privesc o icoana sa le induca placerea momentului rugaciunii. Daca nu, macar decenta,bunacuviinta si respectul ce se cuvine unei astfel de operatii. Asta nu inseamna neaparat, ca privirea unei icoane aduce cu sine si rugaciunea neconditionata….Nu…Dar minima decenta care se cere in astfel de situatii este obligatoriu a fii insuflata elevilor, chiar daca de cele mai multe ori ei vin cu acest bagaj de cunostinte din familie. Sa nu uitam nici o clipa ca ei sunt in acelasi timp elevi dar si copii,iar ca si copii au dreptul sa mai si greseasca. Insa, nici macar ei nu trebuie sa uite ca respectul cuvenit lui Dumnezeu este un respect total si neconditionat. Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca elevii de astazi sunt credinciosii de maine ai Bisericii lui Hristos.

Şi icoana ne ajută si în acest sens.

Sf.Maramă

Icoana – izvor de rugăciune

~ între Şcoală şi Biserică ~

Icoana pentru a deveni un izvor de rugaciune, trebuie sa inceapa ca un simplu joc al rugaciunii.Un joc serios in mintea copilului,asa cum este de altfel orice joc si in care el pune intreg sufletul lui, neconditionat. Acest joc trebuie sa inceapa in familie,sa continue in scoala si sa se desavarseasca in Biserica. Numai asa poate deveni un joc al vietii, un joc in care ne vom juca mantuirea.

Icoana,chiar daca a fost nascuta de Biserica si folosita inca de la inceput si „ca material didactic”, totusi nu trebuie scoasa total din contextul ei liturgic. Ea acolo traieste, acolo isi afla existenta, pentru ca adevaratul ei rol este de a indrepta gandul si glasul spre rugaciune.

Dan Ciachir, arata in scrierile sale ca „religia era implicata in viata oamenilor, fiind dominanta, cu toate ca nu se numea materie sau curs. In scoala pe care a mai apucat-o Creanga, se pornea dinspre cult inspre cultura si nu invers… Se incepea cu rugaciunile elementare,iar viata de zi cu zi, impregnata de sarbatori si datini, completa…ceea ce numim azi… „educatia religioasa”.

Pentru ca raportul omului cu Dumnezeu nu poate fi normat dupa aspectul unei „materii”,si pentru ca aceste ore trebuie sa devina o antecamera a credintei si a frecventarii Bisericii…misiunea dascalului de religie,cleric sau laic,este una foarte dificila. Dumnezeu trebuie trait, nu doar „cunoscut”. Pentru ca daca Dumnezeu si iconomia Lui raman un simplu „obiect de studiu”,nu s-a realizat nimic.”

Profesorul este un preot in apostolatul sau, pentru ca are misiunea de a deschide si canaliza fenomenul religios din om, oferind in acelasi timp ceea ce nu poate oferi nici preotul in predica lui si nici parintii care nu cunosc indeajuns doctrina si invatatura Bisericii. El este educatorul de constiinte prin excelenta, chiar daca este in acelasi timp si un ratacitor printre destine.

Ceea ce nu trebuie nici o clipa uitat,este faptul ca in acelasi timp el trebuie sa faca in asa fel incat religia ca obiect de studiu sa-i fie si o profesiune de credinta dar si sa o mentina ca o disciplina  rigida, militareasca , de la preceptele careia nu exista derogare. Pentru ca ne avertizeaza Mantuitorul: „Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da,da;si ceea ce este nu, nu; iar ceea ce e mai mult decat acestea, de la cel rau este.”

Insa atentie la extreme! Ca nu cumva „cateheza din scoli sa nu devina, in loc de prilej de apropiere de Dumnezeu, piatra de poticnire. Sau prilej de neatentie si plictiseala pentru elevi.”

S-a polemizat si pe tema existentei ICOANEI IN SCOALA si se va mai discuta mult pe aceasta tema.Iar acest subiect,va mai isca multe controverse. Si tocmai de aceea, vom incerca si in continuare sa abordam subiectul, pentru a vedea ce e cu aceasta Icoana in Scoala, care este rolul ei acolo, de ce este ea necesara si de ce exista ea acolo. Dar in acelasi timp si daca toate criticile care i se aduc sunt sau nu intemeiate.

Vis-a-vis de aceasta problema, este si situatia ingrata a profesorului de religie care trebuie sa „lupte „ singur, asemeni apostolilor, pentru afirmarea identitatii Bisericii pe care o reprezinta si in Institutia Scolara, pentru ca in acelasi timp, el este cel care tine de doua ministere, trebuind sa impace doua puncte de vedere de cele mai multe ori divergente, sau in cel mai bun caz „la limita Legii”.

Scoala, ca si Biserica are ca scop realizarea Omului Complet, a omului intreg, a omului care are acces la toate cunostintele si stiintele lumii, pentru a fi foarte bine informat si a activa in consecinta in activitatile sale zilnice.

Astfel, IDEALUL EDUCATIEI este de forma in constiinta omului o scara a valorilor umanitatii. Biserica insa merge mai departe cu acest ideal, incercand sa aduca omul, crestinul, in stadiul in care, aceasta educatie sa aiba ca finalitate : MANTUIREA  SA.  Si pentru aceasta se slujeste de mijloacele sale specifice, printre care si icoana,pentru a arata acestuia slava Imparatiei lui Dumnezeu, asa cum ne-a fost noua descoperita de sfintii Lui.

SCOPUL EDUCATIEI insa este de ai da omului toate parghiile pentru a vietui si supravietui singur in aceasta lume,pe tot parcursul vietii sale, si de a pute a accesa toate informatiile primite in perioada de invatamant activ si nu numai. Pentru ca este stiut, ca el va fi intr-o continua invatare si pana la urma tot nu va putea sti totul.

Sa ne amintim numai de celebrul filosof  Socrate care a ajuns in cele din urma, cu toata eruditia sa proverbiala sa exclame : „Stiu ca nu stiu nimic !”

Deci cu alte cuvinte, scopul educatiei isi gaseste finalitatea in invatarea omului de a reusi singur sa-si formeze o ierarhizare a prioritatilor imediate si viitoare.

Chiar si din aceasta perspectiva, icoana are un scop educational bine definit si structurat. Ea incearca si chiar reuseste, prin metodele sale specifice, figurativ-imaginative, sa ne arate prioritatile pe care trebuie sa ni le formam si sa le urmam, pentru a ne atinge telul suprem al acestei lumi : Indumnezeirea. Ne arata prin imaginile sale, caile pe care le-au urmat Sfintii in devenirea lor, credinta si faptele lor,precum suntem sfatuiti in Epistola catre evrei: „Aduceti-va aminte de mai marii vostri,care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si le urmati credinta.”

Si daca am vorbit de idealul si scopul educatiei, nu trebuie trecuta cu vederea ETICA EDUCATIEI, adica modul cum aceasta este facuta din punct de vedere moral si ce se urmareste de fapt prin aceasta.

Astfel, etica educationala trebuie sa tina cont de a nu omite sau ascunde cu buna stiinta anumite informatii, sau de a nu trunchia invatatura oferita si nici de a accentua – mai mult decat este necesar – anumite aspecte ce pot deforma viziunea unitara asupra lumii si a evenimentelor ce ne inconjoara. Si mai mult decat atat… Atunci cand exista mai multe puncte de vedere asupra aceluiasi subiect,acestea trebuie sa fie prezentate echidistant,cu toate cunostintele pe care le implica,cu toate argumentele lor stiintifice (si nu numai) pro si contra.

Cu alte cuvinte etica educatiei trebuie sa aiba in vedere in orice moment, moralitatea, in toate actiunile omului, atat fata de el insusi, cat si fata de ceilalti.

Si  sub acest aspect, Icoana ne poate fi de mare folos in educatia scolara, deoarece infatisarile ei sunt vazute de toti, ea fiind o re-prezentare „la vedere”, iar simbolistica acesteia fiind una universal valabila, pentru cei care vor si pot s-o accepte; dar neuitand ca Biserica este cea care are puterea de decizie a canonicitatii ei, ea fiind in acelasi timp si Institutia suprema care este „stalp si temelie a adevarului”.

In alta ordine de idei, trebuie mentionat ca „nu poate exista credinta fara rugaciune,asa cum o rugaciune adevarata nu se poate face fara pastrarea dreptei credinte.Rugaciunea poate fi implinita daca se face cu credinta puternica…” Iar credinta elevului, pentru ca pe el il avem ca subiect principal al lucrarii de fata, este aceeasi indiferent de spatiu si timp, de loc de desfasurare si perioada.

„Obiectul de credinta poate fi real sau imaginar, material (substantial) sau ideal, intuitiv-iconic sau simbolic-abstract” insa „ prima conditie psihologica a structurarii unei credinte este perceperea pe cale vizuala sau auditiva a informatiilor despre obiectul de credinta…pentru a stabili inca de la bun inceput gradul de credibilitate si valoarea ca atatre a obiectului .

Din aceasta ratiune Biserica a nascut ICOANA, caci asa cum „Evanghelia propovaduieste Imparatia lui Dumnezeu prin cuvant, si icoana pe insesi acestea le vesteste prin imagine… Forma exterioara a icoanei fiind limita si incununarea simplitatii, insa noi inchinandu-ne profunzimii ei cu evlavie…”

Si continua Maica Iuliana in carte a sa: „Cat de mare este ajutorul icoanei la adunarea mintii in rugaciune,la impacarea si odihna sufletului crestinului care se lupta cu furtunile vietii! Pentru insusi aceasta si este randuita icoana.”  „Icoana este o rugaciune exprimata prin imagini si ea este inteleasa,intai de toate, prin rugaciune. Ea ii este destinata doar omului credincios, caruia i se infatiseaza in rugaciune. Menirea icoanei este sa contribuie la rugaciune…” căci„ dacă te rogi, esti teolog şi dacă esti teolog, te rogi ”- zice Ava Evagrie.

Practicarea credintei prin rugaciune, acasa, la Scoala si in Biserica, „intareste credinta transformand-o in convingere… astfel disparand semnele de intrebare si indoiala”.

Numai asa credinta devine ceea ce ne da siguranta,dincolo de ratiune. Un lucru destul de important daca ne gandim ca „ pentru practica pedagogico- educativa este bine sa retinem, ca o convingere odata  formata si consolidata este mult mai greu de destramat si dezradacinat decat o credinta.”

Si poate nu ar fi bine sa terminam acest capitol, fara sa spunem ca a discuta despre Icoana in afara Bisericii, in afara Institutiei divino-umane din care a luat fiinta, insemna de fapt a nu mai discuta despre icoana. Este asemeni discutarii unei legi fara normele ei de aplicare. Icoana insa nu poate fi despartita fiintial de Biserica. Ea apartine Bisericii.

Despartind-o de Biserica,o transformam intr-un tablou cu continut religios si atat…

Or, în ceea ce priveşte Icoana, „normele ei de aplicare” se stabilesc în Biserică, dar se exersează în Şcoală şi acasă.

Iar Şcoala, prin orele ei de religie, ne ajută să înţelegem pe larg misiunea noastră pe acest pământ şi în aceasta viata, cunoscandu-ne mai bine credinta, explicandu-ne pe intelesul nostru tainele mantuirii si modul de aplicare al legilor dumnezeiesti, iar prin profesorii ei de religie oferindu-ne legatura atat de necesara dintre preot si familie, dar şi dintre Biserica si Societate.


prof. Henorel NICA

Advertisements

ICOANA – VALOARE EDUCATIVĂ


ICOANA – VALOARE  EDUCATIVĂ

ICOANA

~ mijloc de educaţie şi rugăciune ~

studiu eseistic

Lucian Blaga în lucrarea sa “Elanul Insulei”, pune o întrebare pertinentă în domeniul de care tocmai ne ocupăm:
„Ce inseamnă a avea o religie?
A-ţi pune toată nădejdea într-un semn al întrebarii.”

Şi parcă continuă la fel de frumos:
„Omul s-a ridicat pe două picioare, devenind o fiinţă verticală, în momentul când a născocit mitul cerului. Când acest mit va fi uitat, omul va cădea iarşi pe patru labe.” Ori, „creându-l, oamenii, în ceea ce au mai bun in fiinţa lor, au dovedit că au origine şi nostalgii divine, deci că Dumnezeu există.”

Ceea ce îl deosebeste pe OM de animal este tocmai acest „mit al cerului”, această idee despre divinitate, despre un scop precis al vieţii şi existenţei noastre pamânteşti, această legătura cu Dumnezeu.

De aceea nu trebuie uitat ca serviciul divin, cultul, este o parte din fiinţa omului, din sufletul lui, din activitatea lui zilnică. Iar Biserica Ortodoxă e aici de 2000 de ani.

Poporul roman s-a nascut creştin şi nu s-a despărţit niciodata de credinta lui. Biserica a fost in tot acest timp ocrotitoarea ŞCOLII; în tinda ei se desfasurau cursurile scolii, elevii buchiseau alfabetul pe filele ceaslovului si ale Bibliei, asa cum isi amintesc printre altii marii nostri inaintasi Eminescu şi Creangă.

Si nu mai departe, reamintim faptul ca unul din atributele Bisericii lui Hristos este si INVATATURA, iar una din cele trei misiuni ale ei este de A INVATA poporul lui Dumnezeu (Matei 28;19-20), pentru că „Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să invatam”.(2 Tim. 3;16)

„ Învăţământul religios este astazi o realitate în şcolile românesşi. Trebuie să ne ferim a-l practica, însă, doar cu un pronunţat caracter intelectualist. Chiar dacă Religia este acum un obiect de învăţământ, ea nu se reduce la nivelul unui simplu obiect din programă analitică.”

” Educatia religioasa este un ansamblu de actiuni orientate nemijlocit spre formarea constiintei si conduitei morale. Ea influenteaza, prin importanta, toate celelalte obiecte de invatamant si mai ales celelalte componente ale educatiei in scoala. Daca celelalte obiecte de invatamant se adreseaza mai mult gandirii, invatamantul religios,educatia religios-morala se adreseaza in special inimii.

De aceea “cei ce predau Religia au o mare responsabilitate: fata de ei insisi, fata de elevi, fata de parini, fata de societate in general.” Iar pe de alta parte ” reintroducerea orei de Religie in scoala inseamna, deci, o posibilitate de a promova o morala si o spiritualitate romaneasca si va permite in acelasi timp cunoasterea dimensiunii spirituale a culturii noastre romanesti.”
Pe de alta parte,insa, exista voci care afirma in ascuns, ca Biserica prin introducerea acestor ore in procesul de invatamant,a gasit de fapt o noua modalitate de catehizare, zic ei “propaganda” religioasa, pe cand aceste ore ar fi trebuit sa fie doar niste ore de informare religioasa. Or, nu trebuie uitat faptul ca Biserica „ in toate epocile istorice, a avut rol de “educatoare a omenirii”.

Biserica, ca izvor de invatatura si cultura,in pridvorul careia veneau toti cei insetati de cunoastere, pentru a descifra impreuna cu preotii tainele scrisului si cititului si in cadrul careia s-au infiintat si primele scoli de copisti, primele tipografii, era si locul unde se mai si invatau tainele tuturor stiintelor care alcatuiau ceeea ce noi numim astazi cultura unui OM INTREG, „ iar sensul vietii lui sa devina iubirea de Dumnezeu si iubirea de semeni.”
Europenizarea, o moda a acestui timp, care inseamna de fapt o acceptare a Spiritului Vestului, asa-zisa Occidentalizare, la care visam de multa vreme, inseamna de fapt printre altele si o secularizare a sufletului oriental, mult mai bogat in afinitati si nuante, cat patrunderea acelor inovatii in legatura directa cu cultul si credinta,cunoscute de foarte multa vreme. Si iar trebuie sa ne amintim ca aici – in Occident – Biserica Crestina a lui Hristos, a avut cel mai mult de suferit de pe urma acestor noi inovatii si mentalitati occidentale.
Poporul nostru a avut si are norocul sa aiba in Biserica sa Ortodoxa un important scut de aparare a credintei si identitatii sale nationale, dar in acelasi timp trebuie recunoscut si faptul ca s-a facut un mare pas inainte prin reintroducerea RELIGIEI IN SCOALA, ca obiect de studiu. Insa nu trebuie trecut cu vederea, ca in fapt s-a realizat o reparare istorica,pentru ca aceasta era prezenta in materia de studiu a Scolii Romanesti de pana la 1948, iar bunicii nostrii stiu asta foarte bine.

Totusi, ne permitem sa afirmam ca s-a facut in acelasi timp si un mare pas inapoi, prin conditiile care se pun acestei materii. Este drept ca ea sa fie o materie facultativa si optionala, dar tinand cont ca statutul ei este de materie cu caracter de cultura generala, (si e bun acest lucru,amintind in acelasi timp ca un aspect al Drepturilor Omului este si accesul la invatatura si cultura), nu trebuie pus accent numai pe acesta.
Nu trebuie sa accentuam latura informativa in detrimentul celei formative.
Mai ales tinand cont de faptul ca aspectul informativ constă doar în transmiterea de către profesor a adevărurilor de credinţă necesare dobândirii unei vieţi religios-morale. Latura informativă constituie în acelaşi timp şi îmbogăţirea cunoştinţelor de cultură generală cu ceea ce cuprinde ca adevăr revelat Sfânta Scriptură, dar şi valorile Sfintei Tradiţii dobândite prin experienţa de viaţă spirituală a credincioşilor de-a lungul timpului.
În acest sens ediţia jubiliară a Sfintei Scripturi, revizuită şi adnotată de Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania, constituie un tezaur de informaţie, de vastă cultură teologică şi universală.

Religia, ca disciplină de învăţământ, are, pe lângă aspectul informativ şi un aspect formativ, iar acest aspect formativ constă în activarea facultăţilor sufleteşti ale elevilor în vederea formării deprinderilor religios-morale şi aplicării în viaţa cotidiană a cunoştinţelor dobândite.
Tot la fel de adevarat este „ca stiinta nu lucreaza prin deductii din Revelatia divina, ci prin observarea fenomenelor si prin inductie. Stiinta se bazeaza pe analize obiective, ceea ce duce la ideea ca stiinta este separata iremediabil si total de Religie. Sa nu uitam, insa, ca atat stiinta cat si Religia ne infatiseaza cate o viziune asupra universului, cate o teorie asupra lumii si a vietii, cate o conceptie despre lume si viata.” In fapt, doua puncte de vedere asupra aceluiasi ADEVAR.
Şi nu in ultimul rand acolo unde nu poate stiinta, poate DUMNEZEU! Altfel spus „stiinta este cunoasterea Creatiei, Religia este iubirea Creatorului.”

În acelasi timp trebuie sa recunoastem si ca „oamenii se indeparteaza din ce in ce mai mult de chipurile de pe icoane. Prin aceasta omenirea pierde o modalitate de a fi ceea ce nu e numai o saracie cu o unitate, dar e pierderea modalitatii celei mai insemnate de adancire si transfigurare.”

“Observam ca in zilele noastre omul contemporan nu se prea intereseaza de principiul ultim al existentei, ci de lumea fizica; nu-si mai cauta un sens al existentei lui. Asistam in cultura postmoderna la incercari efemere de construire a paradisului pamantesc.
Konrad Lorenz (laureat al premiului Nobel) afirma ca omul zilelor noastre prefera sa traiasca intr-o lume de agitatie si zgomot, fiindca ii e teama sa se intalneasca chiar si cu sine insusi”.
“Omul civilizat s-a desprins de natura. El a devenit un robot plin de egoism, plin de opacitate si de nervi.”
Vrem sa ne realizam pe plan material? OK! Dar cu ce pret? Putem accepta orice pret? Putem oferi orice in schimb?
Mantuitorul ne spune: „Ce-i va folosi omului,daca va castiga lumea intreaga,iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?” – Matei XVI 26

„Stiinta si filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare si consolatoare pe continent – suverană – e Biblia”,ne spune Tutea in aforismele sale.

“De multe ori ne plangem ca la disciplina religie nu avem suficiente mijloace didactice, ca nu avem suficient material bibliografic adecvat particularitatilor de varsta ale elevilor.”
Or, „Teologia noastră este rugăciune! Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului si multumirea duhovnicească. Oriunde esti – esti linistit; orice faci – esti multumit, stiind că toate sunt rânduite de la Domnul. “(Ziceri ale parintelui Paisie de la Sihla)

Cu alte cuvinte, trebuie sa vedem toate acele simtome ale omului contemporan, care nu mai are timp „nici macar sa moara”, sa incercam sa intelegem viata acestuia asa cum este ea astazi, plina de stress si de tensiune…inca din mica sa copilarie…

Un sistem de valori ce se bazeaza pe un enorm plus de informatie,o asa-zisa „explozie informatica”, ce ne parvine pe diferite cai ( mass-media, Tv, calculator, libertinaj in gandire, constiinta,morala si educatie familiala), dar care in acelasi timp are si un imens minus de educatie religioasa si morala si care se constituie intr-o acuta lipsa a unui sistem coerent de valori axiologice, care ar trebui sa aiba finalitatea in Dumnezeu.
Astfel, vom incerca sa descoperim pe parcursul acestei lucrari, daca ICOANA este cu adevarat parte activa in invatamantul religios de stat, daca importanta ei a ramas actuala peste veacuri, atat ca valoare educativa a tinerelor generatii cat si ca izvor de rugaciune, in aceasta epoca contemporana, pornind de la eterna afirmatie: „Icoana e Biblia nestiutorului de carte”.

Sf.Laurentiu

Icoana – valoare educativă

~ în Şcoală ~

Scoala „ prin excelenta are si nevoia de a da o educatie sufleteasca proprie” elevilor nostri, viitori oameni mari de maine, „ prin urmare,… au nevoie si de ocrotirea spirituala, care sa le fie calauza : de viata si de munca”, spune in cuvantarea sa P.S.Sa Pimen Georgescu la 22 oct.19o8

Dar si Scoala si Biserica urmaresc desavarsirea persoanei, fiecare insa cu metodele ei. Biserica insa are un ascendent asupra Scolii deoarece ea desavarseste ceea ce incepe Scoala, – prin aportul Sfantului Duh in Sfintele Taine – dand astfel si dimensiunea duhovniceasca a educatiei.

Dintre materialele ilustrative cu care ar trebui sa fie dotat orice Cabinet de Religie, sau macar Scoala, face parte si ICOANA. Aceasta se constituie intr-unul dintre cele mai importante instrumentare necesare in procesul de invatamant, alaturi de Sfanta Scriptura si manual, pentru a intelege fenomenul religios.
Icoana ajuta deopotriva profesorul si elevul,devenind un liant intre cei doi in procesul de invatamant.

Pentru profesor icoana devine un suport material, in instrumentarul de lucru didactic, dar in acelasi timp pentru ca el indeplineste si rolul de liant intre Biserica si Scoala, icoana este pentru el si un obiect de cateheza al Bisericii pe care o reprezinta.

In schimb, pentru elev, icoana are valoare de simbol devenind in acelesi timp si un ghid de lucru alaturi de, si impreuna cu manualul de religie, fiind „ utilizate la sustinerea informatiei oferite de textul de baza, pentru rezolvarea cerintelor unor aplicatii, sau putand oferi noi perspective de abordare a continuturilor”.

Icoana, (din perspectivă educaţională) este o carte de credinţă. Prin limbajul liniilor si culorilor ea descopera invatatura dogmatica,morala si liturgica a Bisericii”. Liniile si culorile se constituie intr-un limbaj codificat,care se dezvaluie „doar celor initiati”, asa cum cei din vechime isi ascundeau identitatea lor de crestini in spatele unui simbol   – ihtis -.
„Limbajul icoanei este la fel ca si cunoasterea citirii cartii. Copilul este invatat pentru inceput sa scrie literele separat, apoi i se da sa copieze din carte, mai apoi sa scrie ceea ce a citit si, in sfarsit, sa alcatuiasca o compunere. Asemenea si in iconografie, cunoasterea isi are treptele sale prin care ucenicului (in ale credintei) i se dau cunostinte deosebite, o pregatire deosebita si o educatie deosebita”.
Tocmai de aceea „Ora de religie, realizata prin coparticiparea profesorului si a elevilor, are o dimensiune care trece dincolo de spatiul didactic, o dimensiune initiatica.”

Si parca in acelasi spirit continua M.Quenot in lucrarea sa Sfidarile icoanei:
Icoana nu poate fi povestita, ea trebuie privita. Ea ne priveste pe noi mai mult decat o privim noi pe ea.” Si ea este o „expresie completa si cuprinzatoare a ceea ce nu poate fi vazut…”
Pentru vremurile noastre pline de ratacire,icoana este un dar,ce ne poate ajuta sa gasim un inteles vietii. Ea ne ofera o alta viziune asupra lumii… De loc intamplatoare, redescoperirea contemporana a icoanei ne calauzeste catre sensuri noi – pentru noi cei de acum. Icoana ne graieste nu numai despre dragostea dintre oameni si despre restaurarea lumii, ci si, mai ales, despre vocatia fara de pereche a omului… Mai presus de timpuri,amestec al tuturor timpurilor si spatiilor,ea se adreseaza tuturor varstelor si tuturor nemurilor.

Contemplata cu ochii sufletului, icoana se vadeste a fi spatiu de intalnire, de dialog, de impartasanie… Ea sfinteste locul care o adăposteste; preacinstită, ea preschimbă fiecare locuinţă – fie ea şi şcoala – într-o biserică domestică.”

Pe de alta parte trebuie mentionat faptul ca „elevul era privit in didactica traditionala ca obiect al educatiei, insa in didactica moderna elevul devine subiect al educatiei”. Si de aceea „alaturi de educatia tehnica si civica, este necesara educatia religioasa si culturala. Iar obiectivul acestei interferente este de a-i ajuta pe tineri sa se orienteze in lumea valorilor materiale si spirituale, sa lupte impotriva dezumanizarii oamenilor si totodata sa faca din valorile spirituale si culturale prioritati ale vietii lor.”
Prezenţa icoanelor în şcoli depăşeşte rolul de mijloc didactic intuitiv pe care îl poate avea la ora de religie, ele fiind imagini sfinte şi sfinţitoare care oferă autoritate divină în formarea intelectuală şi spirituală a tinerei generaţii.

Icoana ni se descoperă printr-un limbaj spiritual propriu din două domenii: istoric şi teologic, fiind lipsită de cea mai mică formă de agresiune.

Limbajul istoric al icoanei ne aminteşte de evenimentele sfinte din istoria mântuirii şi ne îndreaptă spre împărăţia cerurilor, oferindu-ne posibilitatea de a vedea spiritual cele ce nu se pot vedea şi percepe prin simţuri.
Rolul instructiv si formativ, pedagogic al icoanei este evidentiat in intreaga literatura patristica. Sf. Ap. Pavel ne zice: „Cuvântul vostru sa fie totdeauna cu har, dres cu sare, stiind cum trebuie sa raspundeti fiecaruia” (Col. 4, 6).

La fel ne spune si Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula: „Icoanele au un netagaduit rol instructiv, ele au fost si sunt un neintrecut mijloc didactic si catehetic pentru credinciosi, servind drept carti puse la indemana celor ce intra in Biserica. Ele constituie o Evanghelie vazuta sau o varianta picturala a Evangheliei”.

Icoana – valoare educativă

~ în lecţie ~

Material didactic

– motivatie moral-educativă

Prezenţa icoanelor în şcoli depăşeşte rolul de mijloc didactic intuitiv pe care îl poate avea la ora de religie, ele fiind imagini sfinte şi sfinţitoare care oferă autoritate divină în formarea intelectuală şi spirituală a tinerei generaţii.

Icoana ni se descoperă printr-un limbaj spiritual propriu din două domenii: istoric şi teologic, fiind lipsită de cea mai mică formă de agresiune.
Limbajul istoric al icoanei ne aminteşte de evenimentele sfinte din istoria mântuirii şi ne îndreaptă spre împărăţia cerurilor, oferindu-ne posibilitatea de a vedea spiritual cele ce nu se pot vedea şi percepe prin simţuri.

Dupa 45 de ani in care, rand pe rand, pe peretii claselor s-au perindat ba tatukul Stalin, ba unchesul Gheorghiu-Dej, ba, ultimul pe lista, „Nea Nicu scornicesteanul”, prezenta Fecioarei Maria si a Pruncului nu reprezinta decat o exorcizare fireasca dar si o repunere in drepturi a unei traditii crestine (care, printre altele, a reusit pastrarea integritatii, cat de cat, a fiintei romanesti).

Si sa nu uitam de acel “in God we trust” de pe bancota de 1 dolar care e (pana una alta) un mijloc de plata inca foarte raspandit, tara emitenta fiind cea mai ravnita destinatie finala, deci, NIHIL SINE DEO !

Icoana este in acelasi timp o Evanghelie in culori, asa cum si Evenghelia este o icoana verbala a lui Hristos. Icoanele „sunt ferestre sau ochi prin care Dumnezeu ne priveste pe noi si noi Il privim pe El. ” Ortodoxia nu poate fi conceputa fără icoane, caci acestea sunt tot ce este mai specific ei. Lipsita de icoane, aceasta ar fi slutita in insasi fiinta ei, caci respingand icoana, respingem de fapt argumentul aparitiei ei: Întruparea Mântuitorului, iar respingand aceasta, respingem insasi argumentul posibilitatii mantuirii noastre.

Pe de alta parte, icoana este totodata si un izvor (argument ) extern al manifaestarii in credinta. Este si „o forma smerita, tăcută, inofensivaăde mărturisire a credintţi. Pentru ca icoana pe peretii scolilor este raspunsul acestui tineret fata de dragostea lui Dumnezeu.

Care este efectul „drepturilor omului” asupra educatiei copilului in scoli ? O totala indisciplina, ca a ajuns copilul sa ordone profesorului, care abia reuseste sa mai faca liniste in clasa. Faceti o diferenta intre un copil educat in fata icoanei si unul educat dupa formele acestei civilizatii.

Icoana este cea mai buna forma de educatie, este o invatare a iubirii.
Civilizatia betonului nu poate oferi o solutie de educatie pentru tineret. Numai credinta il poate ajuta in viata, il poate dumiri pe tanar. Iar icoana este o expresie a credintei. Si nimeni nu are dreptul sa ne-o ia. Este ca si cum ne-ar lua ochii.
In absenta credintei, o icoana pe un perete nu starneste nimic in sufletul omului. Biserica nici nu pierde credinciosi, daca dispar icoanele din clase, nici nu castiga altii, daca icoanele sunt pastrate in scoala…

Crucea si icoana, pe care tot crestinul le are la piept, aici e puterea Bisericii si a neamului!”

De aceea putem spune ca morala fara religie este o simpla filosofie. Si chiar daca ar fi cea mai frumoasa filosofie si s-ar constitui in cel mai complet si reusit sistem filosofic al tuturor timpurilor, totusi, acest sistem n-ar putea fi niciodata ideal din punct de vedere moral, daca raportarea actiunilor sale nu s-ar face in concordanta cu preceptele crestine, care Il situeaza pe Dumnezeu deasupra a tot si toate dupa cuvintele Mantuitorului: „Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul…”

~ argumente biblice si patristice ~

Daca trebuie sa vorbim despre aceste argumentari, credem ca pana acum, in aceasta lucrare au fost deja aduse si expuse destule argumente in sprijinul temei pe care o dezbatem. De aceea credem ca ar fi cel mai util sa reamintim numai, cateva din cele mai des utilizate argumente. Astfel amintim:

Papa Grigorie cel Mare care ne zice într-o scrisoare din anul 599 adresată episcopului Serenus din Marsilia: „Pictura este folosită în biserici pentru ca analfabeţii, cel puţin privind pe pereţi, să citească ceea ce nu sunt capabili să descifreze din manuscrise”.
Sf. Teodor Studitul zice si el : „Cinstirea icoanei urcă la prototip. Închinarea amândurora e una; nu sfâşiată, nu împărţită. Dar faţă de prototip e fiinţială, iar faţă de icoană relativă… Cel ce se închină icoanei cuiva, fie a lui Hristos, fie a Născătoarei de Dumnezeu, fie a vreunui sfânt… în ea se închină celui a cărei icoană este ea”.

„Icoana” funcţionează ca simbol de credinţă. Pentru că ea încheagă, unifică, asamblează societatea umană.
A desfiinţa icoana, a o scoate din şcoală sabotează această unitate a comunităţii care trebuie să aleagă democratic şi politic corect ceea ce este de cuviinţă pentru membrii ei. Eliminarea icoanei amputează identitatea spaţiului comunitar, instituindu-se anarhia, sciziunea, anihilându-se coeziunea şi coerenţa ansamblului social. Icoana e un semn al adunării-împreună a corpului social.

Simbolul înseamnă a aşeza împreună, a uni – icoana şi simbolurile religioase sunt factori de unitate ce construiesc corpul social, îl unifică în jurul unui principiu, unei credinţe, unei învăţături. Deşi icoana este mai mult decât simbol, ea funcţionează şi ca simbol.” Icoana determină rolul şi locul omului în univers, pentru că omul este icoană-chip al lui Dumnezeu.
Orice om, chiar şi în stadiul decăderii morale ultime, nu încetează a fi chip al lui Dumnezeu şi a merita respectul adecvat. Icoana are două funcţii: este mediu de transmitere al cunoştinţelor despre Dumnezeu şi mediu sfinţitor, de transmitere a harului, funcţie acoperită în special de icoana ca obiect latreutic.

Si nu in ultimul rand datorită contribuţiei ei, „cunoaşterea lui Dumnezeu este mai bine manifestată, predicarea evanghelică devine mai transparentă inteligenţei oamenilor”, iar Sfânta Scriptură a devenit un fel de “vocabular imens” (P. Claudel) şi un „atlas iconografic” (M. Chagall),din care s-au inspirat cultura şi arta creştină.
Astfel,de nenumărate ori cuvântul biblic a devenit imagine,muzică,poezie, evocând prin limbajul artei misterul „Cuvântului făcut trup”. Iar in istoria culturii toate acestea constituie un amplu capitol de credinţă şi de frumuseţe.

Icoana – valoare  educativă

Mijloc de învăţământ

~ pentru profesor ~

Societatea, pentru a funcţiona, are nevoie de legi şi principii care se activează la nivel simbolic.

Astfel că atât prezenţa icoanei cât şi lipsa ei au efect imediat asupra vieţii sociale.

De aceea „profesorul de religie este ca un iceberg. Este mai degraba ceea ce nu se vede decat ceea ce se vede. Ca la oricare alt profesor, putem sa-i observam cunostintele de specialitate, conduita profesionala si conceptele privind procesul educational, etc. ceea ce nu se vede insa sunt sentimentele lui, constiinta, atitudinile si mai ales vocatia.”

Profesorul de religie este cel care poate face ca „ora de religie sa poata fi privita ca o introducere la crestinism,ca un curs de istoria religiilor,… ca un curs de apologetica.”  Dar, in acelasi timp, tot el poate face ca ora de religie sa-si atinga „plenitudinea si finalitatea atunci cand subiectii (elevii) devin interesati si practicanti, atunci cand ei constientizeaza apartenenta lor la Trupul mistic al lui Hristos care este Biserica”.

Şi pentru a realiza toate acestea are nevoie de anumite mijloace de învăţământ printre care cel mai de folos si la îndemână îi este ICOANA.

Aceasta este un mijloc de invatamant care faciliteaza transmiterea si asimilarea informatiei didactice, care il ajuta pe profesor in predare, iar pe elev in invatare. In acelasi timp insa, icoana, se poate constitui intr-o metoda activa de dezvoltare a spiritului activ si critic al elevului, putand deveni si o parghie eficienta de socializare in lumea credintei, realizand dezinhibarea acestuia in legatura cu tot ceea ce insemna universul sfinteniei.

Astfel, icoana nu trebuie perceputa ca un mijloc izolat de educatie religioasa, deoarece ea se afla intr-o permanenta interactiune cu mediul,atat prin rolul ei de mijlocitoare intre noi si Dumnezeu, prin harul pe care il detine, cat si prin faptul ca ea este o poarta de trecere in dincolo, intr-o lume care fascineaza, dar si intriga in acelasi timp.

Profesorul are menirea de a face ca icoana sa fie o imagine oferita la un text de baza, putand oferi in acelasi timp prin intermediul acesteia, rezolvarea unor cerinte sau a unor aplicatii, cat si oferirea de noi perspective de abordare a conţinuturilor.

~ pentru elevi ~

Intr-o alta ordine de idei, icoana  se constituie intr-un bogat material instructiv-educativ,atat pentru profesorul de religie cat si pentru elevi. Si cu atat mai mult pentru cei din urma…

Aceasta este o adevarata carte deschisa pusa la indemana tuturor.

Prin pictura ei, icoana le vorbeste despre viata de dincolo si de aspectele mai putin cunoscute ale acesteia. „Prezenta icoanelor in niste clase de scoala este cat se poate de binevenita: ea face parte din cateheza implicita..”, pentru ca „iconografia bizantină nu infatiseaza figuri, ci idei. Mai precis: idei prin mijlocirea figurilor” – ne zice P.S.Anania Bartolomeu în cartea sa „Cerurile Oltului”.

Elevul memoreaza astfel vizual noile cunostinte dobandite avand in acelasi timp si un ajutor dublu: in intelegerea mai usoara a noilor precepte si cunostinte predate, dar si in memorarea cognitiva a acestora prin intermediul imaginilor;putandu-le reapele din memorie ori de cate ori este nevoie.

Totodata icoana este si un „spatiu de întâlnire cu doua sensuri:

1 .      între om si Dumnezeu

2 .      între Dumnezeu cu sfintii Lui şi credincioşi.

Iar „intalnirea” are loc in doua moduri:

a  .      prin imagine

b .      şi prin rugăciune.

prof. Henorel NICA