ICOANA – IZVOR DE RUGĂCIUNE


Icoana – izvor de rugăciune

~ în Şcoală ~

Din punct de vedere metodic am aratat este un suport catehetic al Bisericii in predarea religiei in Scoala. Elevul, atras afectiv in credinta, participa activ sufleteste la ceea ce vede in icoana.

Icoana in acelasi timp il ajuta in  memorarea si recunoasterea fizionomiei sfintilor, constituindu-se din acest punct de vedere intr-o fotografie peste timp. Tot prin intermediul ei,elevii vor intelege perioada istorica in care se desfasoara actiunea la care se refera scena biblica,putand vizualiza caracteristicile specifice perioadelor istorice respective (cladiri, imbracaminte, obiceiuri etc.), icoana fiind astfel si o radiografie a timpului istoric.

Si toate acestea, ajutat de explicatiile pertinente ale profesorului de religie.

Ca s-a vorbit mult despre rugăciune, este cat se poate de adevarat, dar poate în legătură directă cu icoana prea puţin.  Amândouă ne sunt date pentru a-L aduce pe Dumnezeu în mijlocul nostru şi totodată pentru a ne înălţa şi noi, în duh , la El.

In cadrul orelor sale, profesorul de religie va incerca sa constientizeze in elevii sai, notiunea de rugaciune.Va incerca sa-i faca pe acestia sa inteleaga ca memorarea si repetarea rugaciunilor in mod mecanic nu numai ca nu le aduce nici un beneficiu si nu le este de nici un folos, dar chiar ca este daunator pentru ei si mantuirea lor, cat si celor din jurul lor, constituindu-se pentru acestia chiar intr-un exemplu negativ, nedemn de urmat.

In acelasi timp, va incerca in cadrul acestor ore sa realizeze impreuna cu elevii sai, experienta trairii unei rugaciuni autentice, fara automatisme si fara stereotipiile specifice care se ivesc in cadrul unei astfel de activitati zilnice.

Este de dorit sa corecteze cu mult tact si bunavointa, dar si multa sensibilitate si decenta, greselile elevilor survenite in timpul rugaciunilor. Greseli de exprimare, de inchinare, de asezare dar si de comportament.

Ar fi de dorit, chiar daca de cele mai multe ori pare imposibil de realizat asa ceva, ca momentele in care acestia privesc o icoana sa le induca placerea momentului rugaciunii. Daca nu, macar decenta,bunacuviinta si respectul ce se cuvine unei astfel de operatii. Asta nu inseamna neaparat, ca privirea unei icoane aduce cu sine si rugaciunea neconditionata….Nu…Dar minima decenta care se cere in astfel de situatii este obligatoriu a fii insuflata elevilor, chiar daca de cele mai multe ori ei vin cu acest bagaj de cunostinte din familie. Sa nu uitam nici o clipa ca ei sunt in acelasi timp elevi dar si copii,iar ca si copii au dreptul sa mai si greseasca. Insa, nici macar ei nu trebuie sa uite ca respectul cuvenit lui Dumnezeu este un respect total si neconditionat. Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca elevii de astazi sunt credinciosii de maine ai Bisericii lui Hristos.

Şi icoana ne ajută si în acest sens.

Sf.Maramă

Icoana – izvor de rugăciune

~ între Şcoală şi Biserică ~

Icoana pentru a deveni un izvor de rugaciune, trebuie sa inceapa ca un simplu joc al rugaciunii.Un joc serios in mintea copilului,asa cum este de altfel orice joc si in care el pune intreg sufletul lui, neconditionat. Acest joc trebuie sa inceapa in familie,sa continue in scoala si sa se desavarseasca in Biserica. Numai asa poate deveni un joc al vietii, un joc in care ne vom juca mantuirea.

Icoana,chiar daca a fost nascuta de Biserica si folosita inca de la inceput si „ca material didactic”, totusi nu trebuie scoasa total din contextul ei liturgic. Ea acolo traieste, acolo isi afla existenta, pentru ca adevaratul ei rol este de a indrepta gandul si glasul spre rugaciune.

Dan Ciachir, arata in scrierile sale ca „religia era implicata in viata oamenilor, fiind dominanta, cu toate ca nu se numea materie sau curs. In scoala pe care a mai apucat-o Creanga, se pornea dinspre cult inspre cultura si nu invers… Se incepea cu rugaciunile elementare,iar viata de zi cu zi, impregnata de sarbatori si datini, completa…ceea ce numim azi… „educatia religioasa”.

Pentru ca raportul omului cu Dumnezeu nu poate fi normat dupa aspectul unei „materii”,si pentru ca aceste ore trebuie sa devina o antecamera a credintei si a frecventarii Bisericii…misiunea dascalului de religie,cleric sau laic,este una foarte dificila. Dumnezeu trebuie trait, nu doar „cunoscut”. Pentru ca daca Dumnezeu si iconomia Lui raman un simplu „obiect de studiu”,nu s-a realizat nimic.”

Profesorul este un preot in apostolatul sau, pentru ca are misiunea de a deschide si canaliza fenomenul religios din om, oferind in acelasi timp ceea ce nu poate oferi nici preotul in predica lui si nici parintii care nu cunosc indeajuns doctrina si invatatura Bisericii. El este educatorul de constiinte prin excelenta, chiar daca este in acelasi timp si un ratacitor printre destine.

Ceea ce nu trebuie nici o clipa uitat,este faptul ca in acelasi timp el trebuie sa faca in asa fel incat religia ca obiect de studiu sa-i fie si o profesiune de credinta dar si sa o mentina ca o disciplina  rigida, militareasca , de la preceptele careia nu exista derogare. Pentru ca ne avertizeaza Mantuitorul: „Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da,da;si ceea ce este nu, nu; iar ceea ce e mai mult decat acestea, de la cel rau este.”

Insa atentie la extreme! Ca nu cumva „cateheza din scoli sa nu devina, in loc de prilej de apropiere de Dumnezeu, piatra de poticnire. Sau prilej de neatentie si plictiseala pentru elevi.”

S-a polemizat si pe tema existentei ICOANEI IN SCOALA si se va mai discuta mult pe aceasta tema.Iar acest subiect,va mai isca multe controverse. Si tocmai de aceea, vom incerca si in continuare sa abordam subiectul, pentru a vedea ce e cu aceasta Icoana in Scoala, care este rolul ei acolo, de ce este ea necesara si de ce exista ea acolo. Dar in acelasi timp si daca toate criticile care i se aduc sunt sau nu intemeiate.

Vis-a-vis de aceasta problema, este si situatia ingrata a profesorului de religie care trebuie sa „lupte „ singur, asemeni apostolilor, pentru afirmarea identitatii Bisericii pe care o reprezinta si in Institutia Scolara, pentru ca in acelasi timp, el este cel care tine de doua ministere, trebuind sa impace doua puncte de vedere de cele mai multe ori divergente, sau in cel mai bun caz „la limita Legii”.

Scoala, ca si Biserica are ca scop realizarea Omului Complet, a omului intreg, a omului care are acces la toate cunostintele si stiintele lumii, pentru a fi foarte bine informat si a activa in consecinta in activitatile sale zilnice.

Astfel, IDEALUL EDUCATIEI este de forma in constiinta omului o scara a valorilor umanitatii. Biserica insa merge mai departe cu acest ideal, incercand sa aduca omul, crestinul, in stadiul in care, aceasta educatie sa aiba ca finalitate : MANTUIREA  SA.  Si pentru aceasta se slujeste de mijloacele sale specifice, printre care si icoana,pentru a arata acestuia slava Imparatiei lui Dumnezeu, asa cum ne-a fost noua descoperita de sfintii Lui.

SCOPUL EDUCATIEI insa este de ai da omului toate parghiile pentru a vietui si supravietui singur in aceasta lume,pe tot parcursul vietii sale, si de a pute a accesa toate informatiile primite in perioada de invatamant activ si nu numai. Pentru ca este stiut, ca el va fi intr-o continua invatare si pana la urma tot nu va putea sti totul.

Sa ne amintim numai de celebrul filosof  Socrate care a ajuns in cele din urma, cu toata eruditia sa proverbiala sa exclame : „Stiu ca nu stiu nimic !”

Deci cu alte cuvinte, scopul educatiei isi gaseste finalitatea in invatarea omului de a reusi singur sa-si formeze o ierarhizare a prioritatilor imediate si viitoare.

Chiar si din aceasta perspectiva, icoana are un scop educational bine definit si structurat. Ea incearca si chiar reuseste, prin metodele sale specifice, figurativ-imaginative, sa ne arate prioritatile pe care trebuie sa ni le formam si sa le urmam, pentru a ne atinge telul suprem al acestei lumi : Indumnezeirea. Ne arata prin imaginile sale, caile pe care le-au urmat Sfintii in devenirea lor, credinta si faptele lor,precum suntem sfatuiti in Epistola catre evrei: „Aduceti-va aminte de mai marii vostri,care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si le urmati credinta.”

Si daca am vorbit de idealul si scopul educatiei, nu trebuie trecuta cu vederea ETICA EDUCATIEI, adica modul cum aceasta este facuta din punct de vedere moral si ce se urmareste de fapt prin aceasta.

Astfel, etica educationala trebuie sa tina cont de a nu omite sau ascunde cu buna stiinta anumite informatii, sau de a nu trunchia invatatura oferita si nici de a accentua – mai mult decat este necesar – anumite aspecte ce pot deforma viziunea unitara asupra lumii si a evenimentelor ce ne inconjoara. Si mai mult decat atat… Atunci cand exista mai multe puncte de vedere asupra aceluiasi subiect,acestea trebuie sa fie prezentate echidistant,cu toate cunostintele pe care le implica,cu toate argumentele lor stiintifice (si nu numai) pro si contra.

Cu alte cuvinte etica educatiei trebuie sa aiba in vedere in orice moment, moralitatea, in toate actiunile omului, atat fata de el insusi, cat si fata de ceilalti.

Si  sub acest aspect, Icoana ne poate fi de mare folos in educatia scolara, deoarece infatisarile ei sunt vazute de toti, ea fiind o re-prezentare „la vedere”, iar simbolistica acesteia fiind una universal valabila, pentru cei care vor si pot s-o accepte; dar neuitand ca Biserica este cea care are puterea de decizie a canonicitatii ei, ea fiind in acelasi timp si Institutia suprema care este „stalp si temelie a adevarului”.

In alta ordine de idei, trebuie mentionat ca „nu poate exista credinta fara rugaciune,asa cum o rugaciune adevarata nu se poate face fara pastrarea dreptei credinte.Rugaciunea poate fi implinita daca se face cu credinta puternica…” Iar credinta elevului, pentru ca pe el il avem ca subiect principal al lucrarii de fata, este aceeasi indiferent de spatiu si timp, de loc de desfasurare si perioada.

„Obiectul de credinta poate fi real sau imaginar, material (substantial) sau ideal, intuitiv-iconic sau simbolic-abstract” insa „ prima conditie psihologica a structurarii unei credinte este perceperea pe cale vizuala sau auditiva a informatiilor despre obiectul de credinta…pentru a stabili inca de la bun inceput gradul de credibilitate si valoarea ca atatre a obiectului .

Din aceasta ratiune Biserica a nascut ICOANA, caci asa cum „Evanghelia propovaduieste Imparatia lui Dumnezeu prin cuvant, si icoana pe insesi acestea le vesteste prin imagine… Forma exterioara a icoanei fiind limita si incununarea simplitatii, insa noi inchinandu-ne profunzimii ei cu evlavie…”

Si continua Maica Iuliana in carte a sa: „Cat de mare este ajutorul icoanei la adunarea mintii in rugaciune,la impacarea si odihna sufletului crestinului care se lupta cu furtunile vietii! Pentru insusi aceasta si este randuita icoana.”  „Icoana este o rugaciune exprimata prin imagini si ea este inteleasa,intai de toate, prin rugaciune. Ea ii este destinata doar omului credincios, caruia i se infatiseaza in rugaciune. Menirea icoanei este sa contribuie la rugaciune…” căci„ dacă te rogi, esti teolog şi dacă esti teolog, te rogi ”- zice Ava Evagrie.

Practicarea credintei prin rugaciune, acasa, la Scoala si in Biserica, „intareste credinta transformand-o in convingere… astfel disparand semnele de intrebare si indoiala”.

Numai asa credinta devine ceea ce ne da siguranta,dincolo de ratiune. Un lucru destul de important daca ne gandim ca „ pentru practica pedagogico- educativa este bine sa retinem, ca o convingere odata  formata si consolidata este mult mai greu de destramat si dezradacinat decat o credinta.”

Si poate nu ar fi bine sa terminam acest capitol, fara sa spunem ca a discuta despre Icoana in afara Bisericii, in afara Institutiei divino-umane din care a luat fiinta, insemna de fapt a nu mai discuta despre icoana. Este asemeni discutarii unei legi fara normele ei de aplicare. Icoana insa nu poate fi despartita fiintial de Biserica. Ea apartine Bisericii.

Despartind-o de Biserica,o transformam intr-un tablou cu continut religios si atat…

Or, în ceea ce priveşte Icoana, „normele ei de aplicare” se stabilesc în Biserică, dar se exersează în Şcoală şi acasă.

Iar Şcoala, prin orele ei de religie, ne ajută să înţelegem pe larg misiunea noastră pe acest pământ şi în aceasta viata, cunoscandu-ne mai bine credinta, explicandu-ne pe intelesul nostru tainele mantuirii si modul de aplicare al legilor dumnezeiesti, iar prin profesorii ei de religie oferindu-ne legatura atat de necesara dintre preot si familie, dar şi dintre Biserica si Societate.


prof. Henorel NICA

Advertisements

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: