Archive for November, 2016|Monthly archive page

Un Om între oameni


Un OM printre oameni….

Justinian Chira – un Om!

                 Un Om de rară și aleasă omenie așa cum puțini dintre noi pot fi și…exista! Despre Prea Sfinția Sa se pot spune multe pentru că reprezintă o întreagă istorie, dar eu nu vreau decât să-l creionez așa cum mi-l amintesc și așa cum l-am cunoscut: ca o prezență discretă cu o figură și privire blândă dar dârză în același timp, cu acel ceva care îl făcea totuși să fie și să rămână “un copil mare” chiar și la vârsta matusalemică pe care o avea. Un adevărat Om al lui Dumnezeu.

                 Așa era Omul pe care am avut imensa șanșă de a-l cunoaște din tinerețile mele, încă de pe băncile vechii școli seminariale din Cluj. Cel care ieșea seară de seară la plimbare prin curtea palatului episcopal pentru a-și limpezi gândurile păstoriei sale de peste zi dar și pentru a lua pulsul seminariștilor care eram și care pândeam apariția prezenței sale discrete din jurul fântânii aflată în mijlocul micii grădini episcopale. O apariție dorită și râvnită de toți elevii acelor vremi pentru a putea obține speculativ, semnătura Prea Sfinției Sale pe biletele noastre de voie și care ne aducea atât de plăcuta și jinduita libertate pe care cu toții o percepeam ca o eliberare din strânsoarea educației cazone “profitând” de bunătatea și îngăduința sa. Acele “bilete de voie” bine ticluite înainte de a i le prezenta și de care ne bucuram cu toții, atunci când ne reușea!

p1130974

Unul din biletele subsemnatului cu autograful Prea Sfințitului

               În același timp avea o vorbă bună pentru fiecare în parte atunci când îndrăzneam să-l deranjăm cu “problemele ” noastre existențiale, mai ales la ceasul înserării, după care nimeni nu pleca fără un sărut pe creștetul capului însoțit de dezmierdarea atât de dragă Prea Sfinției Sale prin cuvintele atât de dragi nouă: “frățiorii mei ”.

               Un Om simplu așa cum i-a fost și educația căruia îi plăcea să-și spună întotdeauna că este un autodidact și care asculta cu o plăcere infinită cântecele de factură populară dintre care două îi erau la suflet în mod special: Asta-i casa un’ mii drag – a lui Nicolae Sabău și M-am suit în dealul Clujului de Maria Butaciu.

                Acest Om care prin toată viața sa ne-a aratat nu numai că s-a născut la țară ci chiar întărește ideea că veșnicia s-a născut la sat, el însuși mărturisește într-un reportaj memorialistic de la vârsta de 93 de ai că prima operă citită a fost “Blestem de mamă” a lui Coșbuc; o operă care s-a materializat în destinul său, el însuși fiind blestemat de mamă în momentul în care a părăsit casa părintească după doi ani de la pierderea tatălui la vârsta copilăriei de 16 ani… Un blestem transformat în binecuvântare pe calea vieții sale, blestemul de a deveni episcop – om în slujba lui Dumnezeu și a semenilor așa cum și-a dorit după pofta inimii de mic copil când nu se putea despărți de cartea de rugăciuni, după ce la cruda vârstă de 23 de ani preluase déjà conducerea mânăstirii la care cu doar doi ani înainte fusese tuns în monahism cu numele de Justinian.

                 Cărările vieții m-au adus încă o dată în preajma Înalt Prea Sfnției Sale atunci când proaspăt absolvent de Seminar mi-a oferit ajutorul și binecuvântarea în angajarea ca primul pedagog al seminarului proaspăt deschis (1992) după reactivarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului în 1990.

               Puțin mai tarziu, la anul 1996, atunci când am început realizarea primei picturi din istoria bisericii monument a satului natal al P.S. Sale Irineu Pop Bistrițeanul, la îndemnul și cu sprijinul său, dar alături de cel mai bun prieten și coleg Virgil Jicărean, viitor părinte consilier eparhial, s-a realizat și portretul votiv al primului Episcop al nou reînființatei Episcopii care parcă îl așteptase pe cel care primise supranumele de “Maramureșeanul” încă din 1973.

iustinian

Portretul votiv al Prea Sfințitului din biserica monument din Băsești – 1996

                 Acesta a fost destinul unui Om mare, un munte de bunătate, smerenie cultură și înțelepciune care a plecat dintre noi ca un ultim patriarh matusalemic și care într-una din cuvântările sale ne spunea atât de sublim: “Voi sta la poarta Raiului și voi aștepta să sosiți cu toții acolo!”

                Astfel, sfântul din visele mele de copil, adolescent și chiar adult a prins contur în realitatea imediată putându-mă considera un privilegiat al sorții pentru că am avut marea șansă de a trăi alături de Omul considerat sfânt încă din timpul vieții și pe care îl prețuiesc cu atât mai mult cu cât poate e o șansă unică de a fi martorul și contemporanul unei asemenea personalități spirituale… Așadar, apreciați-vă sfinții atâta timp cât îi aveti și trăiesc printre voi! Bucurați-vă și profitați de prezența lor mai ales atunci când sunt contemporani cu voi… căci în rest, totul e istorie!

             Din umila și smerita mea postură rog pe Bunul Dumnezeu să-L așeze întru sfinții Săi pe cel care a fost pentru mine și câteva generații de teologi un far călăuzitor  pe calea devenirii și mântuirii noastre, ca oameni și luminători ai tinerelor generații care vor urma…. Iar de acolo, din nesfârșita Împărăție a lui Dumnezeu, am convingerea că Înalt Prea Sfințitul ne veghează și ne binecuvântează trimițându-ne sărutul său nevăzut pe creștetul capetelor noastre de copii orfani ai Prea Sfinției Sale! Ne despărțim aici pentru a ne întâlni în Dincolo sărutându-vă pentru ultima dată sfințita dreaptă.

              Dumnezeu să vă odihnească întru sfinții Săi, Înalt Prea Sfinția Voastră!

un fiu duhovnicesc,

Henorel NICA